duminică, 28 martie 2010

COMUNIC, deci exist. Povestea mea.

Imi este greu sa imi aduc aminte de multe momente din viata mea, pe care poate as vrea sa le consemnez undeva si apoi, peste ani sa le recitesc, sa imi aduc aminte de acestea, insa multe dintre ele parca se pierd undeva, in neantul uitarii si ne preocupam doar numai de ceea ce vine. Uitam si parca uitam prea usor, chiar si momentele frumoase din viata noastra. In acest moment simt nevoia sa scriu cam tot ceea ce imi amintesc ca m-a marcat inca de cand eram eleva. Tot nu inseamna chiar tot, pentru ca este aproape imposibil sa imi amintesc chiar tot, dar sunt unele momente care iti raman vesnic in minte si in suflet.
Mi-a aduc aminte de clasa a VIII-a: cata emotie! Aveam de dat un examen foarte important, primul examen important de pana atunci care se numea "examen de capacitate". Pot spune ca m-am pregatit intens pentru acesta: am luat meditatii la matematica de la doamna director al Scolii generale unde am invatat, pe care o cheama ca si pe mine, Iuliana, o doamna foarte exigenta, calculata, pretentioasa, buna profesoara, care explica foarte bine materia. De asemenea, am luat meditatii si la limba romana de la o doamna profesoara care imi era vecina si despre care pot spune ca era foarte rabdatoare, ma ajuta sa fac comentariile textelor pe care le aveam de pregatit atat la literatura cat si la limba romana, imi explica pe indelete, mereu pe intelesul meu. Tin minte ca de frica acestui prim examen, am invatat acele comentarii la literatura pe de rost, iar la matematica nu mai incapea indoiala ca eu stiam toate formulele, atat la geometrie, cat si la algebra. Avansasem cu pasi repezi, chiar asa, "tocind". Simteam ca sunt pe drumul cel bun si ca i-as putea intrece pe ceilalti colegi ai mei. Si chiar asa a fost: uimitor, dar adevarat am fost clasata a treia in ordinea mediilor la acest examen si a 23-a pe judetul Prahova. Am fost atunci foarte laudata de doamna director, de profesori si in mod special de un unchi de-al meu, pe nume Tache. Nu ma asteptam la acest rezultat: eram convinsa ca este un examen extrem de greu si la fel de greu de trecut, dar se pare ca a fost mai bine decat m-am asteptat vreodata. Nu va mai spun cat de sceptici erau parintii mei in ceea ce privea continuarea: deja isi faceau planul ca fiica lor sa fie inscrisa la cel mai slab liceu din oras, in ciuda mediei destul de mari pe care o obtinusem si a aspiratiilor mele (visam sa intru la Liceul Pedagogic din Ploiesti si atat, nu ma mai interesa altul). Paradoxal visului meu, pot spune ca in acea perioada nu imi placea deloc sa citesc, aproape ca "detestam" sa merg la biblioteca, fiind impinsa mereu de gura tatalui meu, dar sa revenim si sa nu ne pierdem in prea multe detalii. Le-am spus parintilor mei ca as vrea sa imi incerc norocul la Pedagogic, iar mama nu a fost de acord nici in ruptul capului. Acum parca ne vine sa radem amandoua, desi atunci mie mi se rupea sufletul in doua de durere, pentru ca nu ma incuraja si pe mine mai mult, insa tata mi-a fost alaturi si m-a sutinut, drept urmare m-a luat frumos de manuta si impreuna cu colega mea de banca am mers sa ne inscriem. Mare i-a fost surpriza mamei sa afle ceea ce am facut noi. Oricum, tot nu avea prea multa incredere, dar sa continuam. Ma inscrisesem la sectia de Pedagogie: am dat cele 4 probe de dictie, desen, muzica si sport pe care le-am trecut cu brio, dar din pacate nu am avut media de admitere necesara. Mare mi-a fost intristarea: ma abtineam sa nu plang si totusi in autobuz, in drum spre casa, mi-au dat putin lacrimile. Incepeam deja sa ma gandesc la ce o sa spuna mama: "Ai vazut? Ti-am spus eu ca acest liceu nu este de tine si ca acolo intra doar copii destepti?". Dar mai aveam o sansa, stiam asta, speranta mea era inca vie. De atunci am inceput sa fiu mai increzatoare in mine mai ales ca profesorii de la acest liceu mi-au apreciat indeosebi calitatile de dictie si de muzica si de cand cu aceasta incurajare din partea lor, am stiu ca eu am potential, am crezut in mine, in ciuda a ceea ce spuneau altii si am mers optimista mai departe, doar nu era un capat de tara. M-am inscris asadar in zilele urmatoare la ceea ce mai ramasese disponibil din sectiile acestui liceu si anume, sectia de Filologie. Curios, dar parca nu ma atragea, mai ales ca pana atunci cititul nu fusese pasiunea mea, insa marea mi-a fost uimirea cand m-au intrebat secretarele ce vreau sa imi aleg ca limba straina pentru studiul bilingv. Aveam de ales intre spaniola si germana. Ramasesem in acea clipa profund mirata cand am auzit ca se studiaza intensiv Spaniola, desi nu mai auzisem pana atunci. Tata s-a uitat la mine zambind si mi-a spus incurajator: "I-auzi, aici se face spaniola. Interesant! Bifeaza si tu, ca tot ti-a placuat atat". Si bineinteles ca nu am mai stat nicio clipa pe ganduri si am bifat cu ochii inchisi aceasta optiune. Eram cea mai fericita! Ma gandeam deja cum o sa fie orele de spaniola, ce carti ne va pune sa cumparam, dictionare, culegeri de exercitii, etc etc. Si pentru ca la filologie mediile de intrare au fost mai micute decat la Pedagogie, bucuria mea s-a concretizat cand am aflat ca am intrat printre primii. Au fost cei mai frumosi ani si in acelasi timp au constituit o mare provocare pentru mine, dar secretul este ca am avut incredere in mine si m-am luptat pana la capat, desi nesiguranta, temeri si greutati am intampinat inca de la inceput (am facut naveta 4 ani, pe ploi, pe ger, pe ninsori) aproape ca nu am avut nicio absenta de la ore, iar aici am cunoscut profesori de o valoare incontestabila. De asemenea, pot spune ca mi-am descoperit pasiunea pentru citit, nu din obligatie pentru ca trebuia sa citim mult pentru la clasa, ci pentru ca incet-incet mi-a placut si s-a transformat mai mult in vocatie, in aptitudine si pentru ca astfel le demonstram celorlalti ceea ce pot si ca pot face chiar mai mult decat ei cred. Au trecut foarte repede acesti ani, au fost foarte importanti pentru ca au pus baza a aceea ce sunt, iar azi parintii mei nu fac decat sa ma aprecize din ce in ce mai mult vazand rezultatul muncii mele, au mai multa incredere in mine, se bucura cu mine si imi sunt mereu alaturi. Pot spune dupa acesti ani ca mama imi acorda mult mai multa incredere si ma sustine cu tarie si chiar este mai optimista decat mine. Asadar, am studiat cu drag filologia, am citit foarte multe carti, am fost cea mai mare cititoare de la biblioteca de la mine din localitate, chiar am primit un premiu din partea bibliotecii si uite asa cititul a devenit pasiunea mea, hobby-ul meu. M-am implicat in diferite proiecte culturale cu Spania, am publicat in revistele scolii cateva articole in limba spaniola, franceza si mi-am perfectionat limba spaniola prin foarte multa lectura, exercitii de gramatica si vocabular, prin participarea la toate olimpiadele scolare si prin multa munca si daruire. Nu mi-am imaginat si nu m-am asteptat sa mearga atat de bine lucrurile, in ciuda faptului ca la inceput nu mi-a fost usor sa ma obisnuiesc cu exigentele profesorilor, dar cu multa rabdare, munca si sprijin am reusit si mi-am pus in ordine multe aspecte care deja tineau de mine si de viitorul meu. Incepeam deja sa ma maturizez.
Am fost foarte apreciata in timpul liceului, in special de doamna profesoara de limba romana a Liceului Pedagogic, d-na Ioana Dumitrescu, de doamna diriginta care mereu m-a dat exemplu in fata colegilor pentru munca si efortul depus, d-na Soare Veronica si el senor profesor de espanol, Francisco Javier Morella, niste oameni extraordinari. Imi amintesc cu zambetul pe buze ca trebuia sa preagatim fiecare dintre noi o tema pe care sa o prezentam in fata clasei pentru a exersa dictia si accentul in limba spaniola, iar eu am fost singura din clasa pe care nu a vrut sa o asculte cu toate ca ma pregatisem temeinic si niciunul dintre colegii mei nu facuse ceea ce lucrasem eu: facusem o plansa cu prezentarea Ploiestiului. Stiti ce mi-a spus? Ca nu este nevoie sa mai prezint ca doar vorbesc atat la ore, ce nu imi ajungea? Era clar ca imi acorda mare incredere si era convins de capacitatile mele. Acel moment a fost unul de indignare in prima faza, dar in acelasi timp de bucurie si de mandrie. Parca eram rasfata, iar de atunci mi-am propus sa lucrez si mai mult in folosul acestei materii si am inceput sa ma tin dupa el, sa imi dea mai multe materiale, mai multe carti de citit, culegeri de exercitii si astfel se facea ca spaniola imi intra din ce in ce mai mult in sange. Visam in clasa a XII-a asa cum visam si intr-a VIII-a, sa intru la Facultatea de Limbi Straine din Bucuresti, bineinteles la spaniola (niciunul dintre colegii mei n-ar fi zis ca m-as inscrie la alta facultate decat la ceva cu spaniola), dar marturisesc ca acest vis a ramas neimplinit si nu imi pare rau. Chiar daca azi am terminat Facultatea de Litere, Asistenta Manageriala si Secretariat, iar visul meu nu a fost implinit in cadrul Facultatii de Limbi Straine, mi l-am implinit eu: am mers la cursurile de spaniola, am muncit singura in continuare iar rasplata nu a intarziat sa apara. La sfarsitul primului an de facultate m-am angajat la o firma spaniola, am intrat in contact cu cativa nativi, am inceput sa traduc diverse texte specializate si sa merg la interpretariate cu domnul director. Incepeam o noua etapa, atat de promitatoare...
Ei bine, pe scurt sau mai pe larg, aici vroiam sa ajung, sa va spun ca azi, afirm cu tarie, din propria experienta, ca viata m-a invatat sa merg mai departe, orice ar fi, pentru ca o luminita sigur se va aprinde si in viata ta oricat de descurajat ai fi la acel moment, ca trebuie sa ai multa rabdare pentru ca un lucru frumos, bun si de durata sa se intample in viata ta. Va mai pot spune ca rezultatele nu vor intarzia sa apara, chiar si mai tarziu. Pana acum, la mine, au aparut, aducandu-mi o mare satisfactie, implinire sufleteasca, m-au motivat foarte mult si mi-au dat incredere in fortele proprii. Astazi sunt mult mai inteleapta, matura si cu capul pe umeri pentru ca viata mi-a aratat ca se poate schimba la 180 de grade atunci cand te astepti mai putin.
Asadar, incet-incet mi-am format o pregatire si in toamna anului 2008 mi-am obtinut atestatul de traducator de la Ministerul Culturii si in februarie 2009 mi-a fost eliberata diploma de traducator autorizat de la Ministerul Justitiei si astfel , in prezent, am o meserie, cea de traducator autorizat si va pot ajuta in caz ca aveti nevoie de traduceri scrise, interpretariate sau sa invatati limba spaniola.
Mai multe detalii puteti gasi si pe site-ul meu: http://www.spaniola-traduceri.ro/
Va multumesc ca m-ati citit.

4 comentarii:

  1. ai o traiectorie a vietii f interesanta...felicitari :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ms de comentariu. Intotdeauna am incercat sa dau o traiectorie vietii mele fara sa astept ca viata sa isi urmeze linistita cursul. Am simtit mereu ca trebuie sa intervin si sa lucrez in folosul ei cu daruire. Altfel nu as fi ajuns aici.

    RăspundețiȘtergere
  3. felicitari pt realizare- "traducator". Iti meriti acest statut dupa o lunga cale, uneori sinuoasa...
    http://velcugabriel.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Merci frumos Gabriel. E greu intr-adevar sa strabati un drum ca acesta, insa munca implinita cu rezultatele ei bune nu iti ofera decat satisfactie si multumire sufleteasca. Mult succes tie, pentru ca am vazut ca esti si tu pe un astfel de drum; sunt convinsa ca merita efortul si ca vei reusi!

    RăspundețiȘtergere