luni, 16 august 2010

Mari involburate de probleme, de oameni, de situatii limita


Se spune si cred ca stim cu totii ca orice inceput are si un sfarsit. Acest inceput poate fi unul bun sau unul rau, depinde de cum alege fiecare sa il perceapa si sa il inteleaga in momentul in care constientizeaza finalitatea rezultatelor.
Omenirea a avut inca de la inceputuri un Creator, o Divinitate care a dat nastere la ceea ce azi putem vedea, admira in jurul nostru: munti spectaculosi, cascade impresionante, flori de tot felul, rauri si parauri frumos curgatoare, pasari si animale si aceasta enumerare poate continua la cata natura atotcuprinzatoare si puternica avem. Cu alte cuvinte, acest inceput si sfarsit a cuprins totul, a avut totul pentru o buna desfasurare a vietii intre oameni, liniste pe pamant si cultivare a credintei in Dumnezeu, dar cum ispita a stat la tot pasul intre stramosii nostri, in final aceasta a avut castig de cauza si astfel Raul si-a facut simtita prezenta printre oameni. Deci, tocmai de la inceputuri, finalitatea a fost una negativa, rea si pervertitoare pentru primii oamenii si bineinteles pentru generetiile urmatoare: pacatul stramosesc dainuie, continua sa existe, este clasificabil si cel mai rau este ca se transmite din generatie in generatie. Si-atunci ne intrebam poate firesc: la ce folos un inceput sau mai bine zis un nou inceput daca suntem supusi tot timpul greselii? Bine-bine, poti spune, nu pot sa nu initiez nimic acum pentru ca o sa fac pacate sau ca o sa fiu ispitit, e foarte simplu: asta-i viata, trebuie sa o acceptam si sa ne acceptam asa cum suntem, iar in acest sens voi da un exemplu:
1. Bancher, 50 de ani, casatorit, cu copii, vila, masina si conturi in banca. Oare ce crede acest om despre greseli, pacate, inceput si finalitate si oare ce crede despre Dumnezeu? Oare merge pe premisa ca nimic nu mai conteaza decat ca banul si bunastarea familiei sa primeze? Vom vedea in cele ce urmeaza.
Se spune despre bancheri ca sunt oameni intelepti, seriosi, cu studii economice temeinice, capabili sa conduca, cu un deosebit spirit intreprinzator si cu performante la nivel inalt. Un inceput bun, o caracterizare plina de perspectiva, dar in fond si in fapt, cine sunt acesti bancheri si ce fac ei? Intr-adevar, sunt oameni ca si noi, insa au o functie de conducere, sunt sefi, superiori, cu foarte multi bani, dar care isi asuma riscuri enorme cu banii oamenilor sau altfel spus, riscuri generate de ceea ce se poate intampla cu acestia. Un exemplu concludent este cazul directoarei de la Credit Europe Bank, care ii convingea de pe cei care veneau sa-si depuna economiile pentru ca se va ocupa personal de conturi. Nimic iesit din comun pana acum, insa in momentul in care esti acuzat de frauda informatica, acces neautorizat in sistemul informatic, fals in inscrisuri sub semnatura privata, inselaciune si delapidare, pacatul acestei doamne director graieste de la sine. Asadar, in acest caz, avem un inceput destul de promitator: o functie in structura de conducere, foarte multi bani pentru a trai cu mult peste limita decentei si mai presus de toate acestea o familie. Finalitatea? Arest pentru 29 de zile si posibilitatea de a-si petrece o buna parte a vietii in inchisoare.
2. Director S.C.......S.A., 43 de ani, casatorit, cu familie, apartament in Bucuresti, casa de vacanta la Snagov, masini si conturi in banci. L-am putea intreba pe domnul director despre cum a fost ajutat de Dumnezeu si ce sacrificii a facut dumnealui pentru a ajunge aici. Pai poate fi foarte simpla explicatia, dar pot exista mai multe variante, dar sa o dam exemplu pe aceasta: a inceput sa lucreze ca simplu inginer pe santier si pas cu pas a avansat la functia de director, urmand ca apoi sa isi infiinteze propria firma, sa se extinda de-a lungul timpului si astazi sa aibe un renume. In prezent, aceasta societate investeste foarte multi bani, incheie contracte cu statul din urma castigarii licitatiilor publice, cu incasarea comisioanelor si spagilor de rigoare s.a.m.d. Prin urmare, inceputul nu s-a lansat tocmai pe roze, ci a evoluat treptat si astazi persoana in cauza se bucura de rezultate exceptionale si profit de zeci, poate chiar sute de milioane de euro. Unde este pacatul, unde s-a gresit in acest caz?! Am fi tentati sa spunem ca niciunde, dar ia ganditi-va numai la faptul ca la un moment dat tu insuti, ca si director al societatii poti deveni proprietatea altcuiva si vei fi manevrat, condus dupa niste reguli si norme foarte stricte si severe in asa fel incat tu si angajatii tai va trebui sa lucrati ca niste roboti, chiar ca niste sclavi in beneficiul firmei, pentru ca deh, in zilele de azi nu ai incotro, nu ai unde s-o mai apuci in tara asta, te multumesti cu ce ai si atat, chiar de ai putin, tot mai putin... Deci, foarte usor poti sa decazi si sa fii inlocuit.
Am putea spune pana aici ca totul este logic. Vorbeam despre inceput si finalitate, dar tu chiar crezi ca asta e tot? S-a intamplat si s-a terminat? Nu, asa este, nu este tot. Sunt doar situatii limita care incep si se sfarsesc, dar atentie, sunt doar situatii date, intr-o anumita perioada de timp, oameni cu probleme, la fel, probleme care apar, se desfasoara si intr-un final se duc, tot intr-o anumita perioada de timp. Dar cum ar continua aceasta logica?
Daca inceputul si sfarsitul din cadrul anumitor situatii de viata ne sunt la indemana, atunci cum stam cu marele inceput si marele sfarsit? Logica functioneaza in continuare: stim si de marele inceput am putea adauga, dar oare tot asa stim si de mare sfarsit? Categoric NU. Pana acum, tot ceea ce s-a facut nu au fost decat simple aprecieri neconvingatoare, care inca se practica, dat fiind ca vedem din ce in ce mai des oameni care ies in strada si propovaduiesc a doua venire a lui Iisus. Ne lovim de obstacole greu de trecut, de boli, de accidente, de foamete, de razboaie, clima in continua schimbare, de bombe atomice, saracie, desfranare s.a.m.d. Oare aceasta sa insemne marele sfarsit? Asta sa ne fi pregatit Domnul Nostru? Eu una nu cred si sustin faptul ca cine greseste plateste, greseala fiind ori cu voie, ori fara de voie si ca de fapt omul constituie suma propriilor greseli pe care trebuie sa le plateasca cumva.
Esti bolnav? Nu-ti face prea multe griji. Dumnezeu stie de ce ti-a impovarat umerii cu aceasta greutate...sa nu iti para rau, sa te nu invinovatesti sau sa ii invinovatesti pe ceilalti, e durerea ta si trebuie sa ti-o accepti, sa ti-o asumi si sa te rogi sa iti fie bine. Asta nu inseamna ca ai fost pedepsit sau lovit crunt de soarta, ci s-a intamplat, poate nu din vina ta sau poate nu din vina altora, dar s-a intamplat cu un scop si unde mai pui ca daca iti poti duce boala cu tarie si optimism pana la sfarsit nu vei fi decat un om de admirat, apreciat si laudat ca un bun exemplu ce esti.
Iti este cald si nu mai poti de sufocare? Curg apele de pe tine de atata munca? Nu-i nimic, asta chiar nu este nimic in comparatie cu chinurile pe care le-a indurat Iisus pentru salvarea ta de la moartea vesnica. Din trupul tau curg ape de transpiratie, dar din trupul Mantuitorului au curs siroaie de sange pentru ca tu sa ai parte de mantuire, aici pe pamant si acolo sus in cer, de viata vesnica.
E adevarat, avem probleme multe, dar una dintre ele si cea mai importanta este ca oamenii din zilele noastre nu isi mai ajuta semenii, nu se mai gandesc si la ei, nu ii mai sprijina macar cu solutii, nimic. In zilele noastre, fiecare traieste pentru el, pentru propriul egoism.
Nu vreau sa ma gandesc la cifra ingrijoratoare a oamenilor saraci inregistrata in ultimii 20 de ani in Romania care de altfel a capatat dimensiuni si intensitati noi. Din pacate, se pare ca a disparut cu desavarsire preocuparea oamenilor nostri din conducere de combatere a saraciei, mai ales acum prin masurile drastice de reducere a salariilor precum si prin disponibilizarile atator oameni. Si este clar: nu se doreste, nu exista vointa sa se acorde acest ajutor pentru o viata decenta, sa se mai lupte pentru binele tarii, e foarte evident acest lucru pentru ca il simtim si il resimtim de atatea ori.
Milioane de oameni au uitat cum mai e sa zambesti, cum mai e sa te simti linistit si multumit inainte de culcare, cum mai e sa nu ai niciun stres...toate acestea sunt cu mult departe de realitate, realitatea fiind cu totul si cu totul alta: oamenii sunt din ce in ce mai adanciti in saracie, in datorii, stresati si manipulati, invartiti pe degete la locul de munca, chinuiti de soarele dogoritor, palizi si tristi la fata, aproape fara niciun Dumnezeu. Suntem o tara foarte afectata de marea involburata de probleme, iar bietii oameni sunt tot mai loviti de atatea necazuri si situatii limita...
Asta nu se numeste indeplinirea principalului obiectiv major al statului care ar trebui sa se ocupe de bunastarea si confortul cetateanului asa cum se intampla in alte tari, asta se cheama batjocura, nesimtire dusa pana la extrem si cred ca in curand ESEC fatal. SPERANTA mai este, dar nu stiu daca inca se mai poate aplica la noi in tara.

luni, 19 iulie 2010

Trec anii impreuna cu decoratiile vremii




Tristeti si bucurii
Orfani si multi copii
Abandonati si plini de veselii.



E lumea noastra dulce si amara
E chin si multi bogati in tara
Fie iarna fie vara.




Dureri si fericiri
Printre oameni si priviri
In suflet si-n iubiri.



E soarta pustiita si viata noua
In acceptare si visare...
E-acelasi gand ce vesnic moare.



Sunt noptile trecutului si zilele prezentului
Care se-opresc si-apoi se duc
Aici este sfarsitul si-acolo un mare inceput.



Si alta data nu-i acum
Dar e prezent cu urme de trecut
Ce inca arde si nu se face scrum.




In vremuri de demult si aste vremi
Ne luam subit dupa povesti
Iar soarele si luna impletindu-se cu norul de dureri
Vesteste ca astazi esti si maine nu mai esti.



Dar cat de greu te zbati...
Si-apoi usor in abis cazi
E timpul care trece, e timpul care vine
Si numai astazi nu e maine.



Trec anii impreuna cu decoratiile vremii.




vineri, 18 iunie 2010

Se schimba lumea, se schimba viata.


Se schimba lumea, se schimba viata
Se duc iubirile, apun sentimentele
Si noaptea, dar si dimineata
Facandu-si loc dezamagirile, tristetile.


Si azi e soare, e senin...
Dar maine ploua si e iar pustiu.
Se schimba lumea, se schimba viata
Durerile amestecandu-ni-se cu speranta.


Iata cum trece vremea in tacerea ei sub soare
Pe drumul scump al vietii
Prin zambete si clipe amare
Rapindu-ne armonios si anii tineretii.


Nu-i numara si lasa-i sa se duca
Curand vei sti ce lasi in urma
Se schimba lumea, se schimba viata de vrei sau de nu vrei
Si oare azi ai invatat ce-nseamna rostul ei?


luni, 7 iunie 2010

Moare cate putin...


CINE MOARE?


Moare cate putin
Cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
Cine nu-si schimba existenta;
Cine nu risca sa traiasca ceva nou;
Cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste;


Moare cate putin
cine-si face din televiziune un guru.


Moare cate putin cine evita pasiunea,
Cine prefera negrul pe alb si punctele pe i,
In locul unui vartej de emotii,
Acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
Oftatul sa surada
si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca
atunci cand este nefericit in lucrul sau,
Cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
Cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile responsabile.


Moare cate putin cine nu calatoreste,
Cine nu citeste,
Cine nu asculta muzica,
Cine nu cauta harul din el insusi.


Moare cate putin cine-si petrece zilele
Plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput,
Cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
Si cine nu raspunde, chiar daca stie intrebarea.


Evitam moartea putin amintindu-ne intotdeauna ca a fi
viu cere un efort mai mare decat simplu fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida!
Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te de soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa-ti fie foame, sa-ti fie foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
Doreste-ti asta in fiecare zi...
Pablo Neruda, Cine moare?

Traiesc prin poezie, "mor" cate putin tot prin poezie...ma eliberez, iubesc, mai am puterea sa visez si realizez ca viata este mult mai frumoasa cand te preocupi de binele sufletului, caci ce poate fi mai bine si placut decat sa ai un suflet linistit?...Doreste-ti asta in fiecare zi...

miercuri, 2 iunie 2010

Nori negri de furtuna




Din norii negri de furtuna
Iese incetisor maiastra luna
Cu a ei splendoare de poveste
Sa ma inspire, sa imi aline iar iubirea
Ce-a fost si astazi nu mai este.


Si iar va fi furtuna...dar...
De ce sa fie iar furtuna
Cand eu visez sub clar de luna?
De ce sa pierd iubirea ta?
Daca azi esti fericirea mea?



Sunt sclava norilor ce au patruns
In sufletul ce neclintit isi cauta iubirea
In vremi intunecate ca un ghem intrus
Ce sta-naintea mea cu amagirea.


Dar nu! Sunt libera, regina nestiuta a noptii
Si-n tot cuprinsul tarii mele
Veniti alaturi, veniti cu totii
Sa fim un neam unit...de stele.


vineri, 28 mai 2010

Juego de palabras - Joc de cuvinte







Juego de palabras en la orilla de Borcea - Joc de cuvinte la malul bratului Borcea








NO PASA NADA
NADA PASA
...TODO PASA...


Todo lo que se hace, se hace para el futuro, de mi, de ti, de nosotros, de todos.

Y ahora:


- Inventate sentimientos que no existen...
- Dibuja planos que no tienen limites...
-Ensename vivir la alegria mas corta que hay en el mundo...
-Realiza lo que otros no han conseguido realizar...

y luego preguntate:


Por que va a ser tormenta en mi corazon
Cuando mi alma esta sonando bajo la luna?
Por que querrer perder tu amor?
Si es que ahora yo te amo mas que nunca?



NO PASA NADA...solo que...TODO PASA...

Asi que PASATE LA VIDA disfrutando todo lo hermoso de tu alrededor, queriendo, inventando, dibujando, ensenando a los otros las alegrias que hay sobre la tierra, realizando las cosas que nunca se realizaron y despues AMA profundamente.




NU SE INTAMPLA NIMIC
NIMIC NU SE INTAMPLA
...TOTUL TRECE...

Tot ceea ce se face, se face pentru viitor, pentru viitorul meu, al tau, al nostru, al tuturor.
Si acum:

- Inventeaza sentimente care nu exista...
-Deseneaza planuri care nu au limite...
-Invata-ma sa traiesc bucuria cea mai scurta care exista in lume...
-Realizeaza ceea ce altii nu au reusit sa realizeze...
si apoi intreaba-te:

De ce sa fie iar furtuna
Cand eu visez sub clar de luna?
De ce sa pierd iubirea ta?
Daca azi esti fericirea mea?


NU SE INTAMPLA NIMIC...doar ca...TOTUL TRECE.

PETRECE-TI VIATA bucurandu-te de tot ce este frumos in jurul tau, iubind, inventand, desenand, invatandu-i pe altii bucuriile care exista pe pamant, realizand lucrurile care nu s-au realizat niciodata si apoi, IUBESTE profund.


Este juego de palabras lo he escrito en Calarasi, en la orilla de Borcea, que la podeis ver en la foto.

Acest joc de cuvinte l-am scris in Calarasi, pe malul bratului Borcea, pe care il vedeti si in poza.


Calarasi, 26.05.2010












miercuri, 19 mai 2010

Dureri neintelese







Traiesti in lumea viselor marete
Ranesti usor fara sa-ti pese
Si uiti adesea suferinta sa
Gandindu-te cu jale doar la a ta.



Uiti cum lacrimile ti le-alinai la pieptul sau
Cand era bine, cand ti-era greu
Si-acum ti-arunci amarul peste dureri neintelese
Lasand in urma doar file triste de poveste.





E trist...esti trist si plangi cu lacrimi triste
Cu suferinta in inima care a iubit profund
Ce neinteles ai fost la mine-n gand,
...Si oare, Doamne...pana cand?