COMUNIC, deci exist. Povestea mea.

Imi este greu sa imi aduc aminte de multe momente din viata mea, pe care poate as vrea sa le consemnez undeva si apoi, peste ani sa le recitesc, sa imi aduc aminte de acestea, insa multe dintre ele parca se pierd undeva, in neantul uitarii si ne preocupam doar numai de ceea ce vine. Uitam si parca uitam prea usor, chiar si momentele frumoase din viata noastra. In acest moment simt nevoia sa scriu cam tot ceea ce imi amintesc ca m-a marcat inca de cand eram eleva. Tot nu inseamna chiar tot, pentru ca este aproape imposibil sa imi amintesc chiar tot, dar sunt unele momente care iti raman vesnic in minte si in suflet.

Mi-a aduc aminte de clasa a VIII-a: cata emotie! Aveam de dat un examen foarte important, primul examen important de pana atunci care se numea "examen de capacitate". Pot spune ca m-am pregatit intens pentru acesta: am luat meditatii la matematica de la doamna director al Scolii generale unde am invatat, pe care o cheama ca si pe mine, Iuliana, o doamna foarte exigenta, calculata, pretentioasa, buna profesoara, care explica foarte bine materia. De asemenea, am luat meditatii si la limba romana de la o doamna profesoara care imi era vecina si despre care pot spune ca era foarte rabdatoare, ma ajuta sa fac comentariile textelor pe care le aveam de pregatit atat la literatura cat si la limba romana, imi explica pe indelete, mereu pe intelesul meu. Tin minte ca de frica acestui prim examen, am invatat acele comentarii la literatura pe de rost, iar la matematica nu mai incapea indoiala ca eu stiam toate formulele, atat la geometrie, cat si la algebra. Avansasem cu pasi repezi, chiar asa, "tocind". Simteam ca sunt pe drumul cel bun si ca i-as putea intrece pe ceilalti colegi ai mei. Si chiar asa a fost: uimitor, dar adevarat am fost clasata a treia in ordinea mediilor la acest examen si a 23-a pe judetul Prahova. Am fost atunci foarte laudata de doamna director, de profesori si in mod special de un unchi de-al meu, pe nume Tache. Nu ma asteptam la acest rezultat: eram convinsa ca este un examen extrem de greu si la fel de greu de trecut, dar se pare ca a fost mai bine decat m-am asteptat vreodata. Nu va mai spun cat de sceptici erau parintii mei in ceea ce privea continuarea: deja isi faceau planul ca fiica lor sa fie inscrisa la cel mai slab liceu din oras, in ciuda mediei destul de mari pe care o obtinusem si a aspiratiilor mele (visam sa intru la Liceul Pedagogic din Ploiesti si atat, nu ma mai interesa altul). Paradoxal visului meu, pot spune ca in acea perioada nu imi placea deloc sa citesc, aproape ca "detestam" sa merg la biblioteca, fiind impinsa mereu de gura tatalui meu, dar sa revenim si sa nu ne pierdem in prea multe detalii. Le-am spus parintilor mei ca as vrea sa imi incerc norocul la Pedagogic, iar mama nu a fost de acord nici in ruptul capului. Acum parca ne vine sa radem amandoua, desi atunci mie mi se rupea sufletul in doua de durere, pentru ca nu ma incuraja si pe mine mai mult, insa tata mi-a fost alaturi si m-a sutinut, drept urmare m-a luat frumos de manuta si impreuna cu colega mea de banca am mers sa ne inscriem. Mare i-a fost surpriza mamei sa afle ceea ce am facut noi. Oricum, tot nu avea prea multa incredere, dar sa continuam. Ma inscrisesem la sectia de Pedagogie: am dat cele 4 probe de dictie, desen, muzica si sport pe care le-am trecut cu brio, dar din pacate nu am avut media de admitere necesara. Mare mi-a fost intristarea: ma abtineam sa nu plang si totusi in autobuz, in drum spre casa, mi-au dat putin lacrimile. Incepeam deja sa ma gandesc la ce o sa spuna mama: "Ai vazut? Ti-am spus eu ca acest liceu nu este de tine si ca acolo intra doar copii destepti?". Dar mai aveam o sansa, stiam asta, speranta mea era inca vie. De atunci am inceput sa fiu mai increzatoare in mine mai ales ca profesorii de la acest liceu mi-au apreciat indeosebi calitatile de dictie si de muzica si de cand cu aceasta incurajare din partea lor, am stiu ca eu am potential, am crezut in mine, in ciuda a ceea ce spuneau altii si am mers optimista mai departe, doar nu era un capat de tara. M-am inscris asadar in zilele urmatoare la ceea ce mai ramasese disponibil din sectiile acestui liceu si anume, sectia de Filologie. Curios, dar parca nu ma atragea, mai ales ca pana atunci cititul nu fusese pasiunea mea, insa marea mi-a fost uimirea cand m-au intrebat secretarele ce vreau sa imi aleg ca limba straina pentru studiul bilingv. Aveam de ales intre spaniola si germana. Ramasesem in acea clipa profund mirata cand am auzit ca se studiaza intensiv Spaniola, desi nu mai auzisem pana atunci. Tata s-a uitat la mine zambind si mi-a spus incurajator: "I-auzi, aici se face spaniola. Interesant! Bifeaza si tu, ca tot ti-a placuat atat". Si bineinteles ca nu am mai stat nicio clipa pe ganduri si am bifat cu ochii inchisi aceasta optiune. Eram cea mai fericita! Ma gandeam deja cum o sa fie orele de spaniola, ce carti ne va pune sa cumparam, dictionare, culegeri de exercitii, etc etc. Si pentru ca la filologie mediile de intrare au fost mai micute decat la Pedagogie, bucuria mea s-a concretizat cand am aflat ca am intrat printre primii. Au fost cei mai frumosi ani si in acelasi timp au constituit o mare provocare pentru mine, dar secretul este ca am avut incredere in mine si m-am luptat pana la capat, desi nesiguranta, temeri si greutati am intampinat inca de la inceput (am facut naveta 4 ani, pe ploi, pe ger, pe ninsori) aproape ca nu am avut nicio absenta de la ore, iar aici am cunoscut profesori de o valoare incontestabila. De asemenea, pot spune ca mi-am descoperit pasiunea pentru citit, nu din obligatie pentru ca trebuia sa citim mult pentru la clasa, ci pentru ca incet-incet mi-a placut si s-a transformat mai mult in vocatie, in aptitudine si pentru ca astfel le demonstram celorlalti ceea ce pot si ca pot face chiar mai mult decat ei cred. Au trecut foarte repede acesti ani, au fost foarte importanti pentru ca au pus baza a aceea ce sunt, iar azi parintii mei nu fac decat sa ma aprecize din ce in ce mai mult vazand rezultatul muncii mele, au mai multa incredere in mine, se bucura cu mine si imi sunt mereu alaturi. Pot spune dupa acesti ani ca mama imi acorda mult mai multa incredere si ma sustine cu tarie si chiar este mai optimista decat mine. Asadar, am studiat cu drag filologia, am citit foarte multe carti, am fost cea mai mare cititoare de la biblioteca de la mine din localitate, chiar am primit un premiu din partea bibliotecii si uite asa cititul a devenit pasiunea mea, hobby-ul meu. M-am implicat in diferite proiecte culturale cu Spania, am publicat in revistele scolii cateva articole in limba spaniola, franceza si mi-am perfectionat limba spaniola prin foarte multa lectura, exercitii de gramatica si vocabular, prin participarea la toate olimpiadele scolare si prin multa munca si daruire. Nu mi-am imaginat si nu m-am asteptat sa mearga atat de bine lucrurile, in ciuda faptului ca la inceput nu mi-a fost usor sa ma obisnuiesc cu exigentele profesorilor, dar cu multa rabdare, munca si sprijin am reusit si mi-am pus in ordine multe aspecte care deja tineau de mine si de viitorul meu. Incepeam deja sa ma maturizez.

Am fost foarte apreciata in timpul liceului, in special de doamna profesoara de limba romana a Liceului Pedagogic, d-na Ioana Dumitrescu, de doamna diriginta care mereu m-a dat exemplu in fata colegilor pentru munca si efortul depus, d-na Soare Veronica si el senor profesor de espanol, Francisco Javier Morella, niste oameni extraordinari. Imi amintesc cu zambetul pe buze ca trebuia sa preagatim fiecare dintre noi o tema pe care sa o prezentam in fata clasei pentru a exersa dictia si accentul in limba spaniola, iar eu am fost singura din clasa pe care nu a vrut sa o asculte cu toate ca ma pregatisem temeinic si niciunul dintre colegii mei nu facuse ceea ce lucrasem eu: facusem o plansa cu prezentarea Ploiestiului. Stiti ce mi-a spus? Ca nu este nevoie sa mai prezint ca doar vorbesc atat la ore, ce nu imi ajungea? Era clar ca imi acorda mare incredere si era convins de capacitatile mele. Acel moment a fost unul de indignare in prima faza, dar in acelasi timp de bucurie si de mandrie. Parca eram rasfata, iar de atunci mi-am propus sa lucrez si mai mult in folosul acestei materii si am inceput sa ma tin dupa el, sa imi dea mai multe materiale, mai multe carti de citit, culegeri de exercitii si astfel se facea ca spaniola imi intra din ce in ce mai mult in sange. Visam in clasa a XII-a asa cum visam si intr-a VIII-a, sa intru la Facultatea de Limbi Straine din Bucuresti, bineinteles la spaniola (niciunul dintre colegii mei n-ar fi zis ca m-as inscrie la alta facultate decat la ceva cu spaniola), dar marturisesc ca acest vis a ramas neimplinit si nu imi pare rau. Chiar daca azi am terminat Facultatea de Litere, Asistenta Manageriala si Secretariat, iar visul meu nu a fost implinit in cadrul Facultatii de Limbi Straine, mi l-am implinit eu: am mers la cursurile de spaniola, am muncit singura in continuare iar rasplata nu a intarziat sa apara. La sfarsitul primului an de facultate m-am angajat la o firma spaniola, am intrat in contact cu cativa nativi, am inceput sa traduc diverse texte specializate si sa merg la interpretariate cu domnul director. Incepeam o noua etapa, atat de promitatoare...

Ei bine, pe scurt sau mai pe larg, aici vroiam sa ajung, sa va spun ca azi, afirm cu tarie, din propria experienta, ca viata m-a invatat sa merg mai departe, orice ar fi, pentru ca o luminita sigur se va aprinde si in viata ta oricat de descurajat ai fi la acel moment, ca trebuie sa ai multa rabdare pentru ca un lucru frumos, bun si de durata sa se intample in viata ta. Va mai pot spune ca rezultatele nu vor intarzia sa apara, chiar si mai tarziu. Pana acum, la mine, au aparut, aducandu-mi o mare satisfactie, implinire sufleteasca, m-au motivat foarte mult si mi-au dat incredere in fortele proprii. Astazi sunt mult mai inteleapta, matura si cu capul pe umeri pentru ca viata mi-a aratat ca se poate schimba la 180 de grade atunci cand te astepti mai putin.

Asadar, incet-incet mi-am format o pregatire si in toamna anului 2008 mi-am obtinut atestatul de traducator de la Ministerul Culturii si in februarie 2009 mi-a fost eliberata diploma de traducator autorizat de la Ministerul Justitiei si astfel , in prezent, am o meserie, cea de traducator autorizat si va pot ajuta in caz ca aveti nevoie de traduceri scrise, interpretariate sau sa invatati limba spaniola.

Mai multe detalii puteti gasi si pe site-ul meu: http://www.spaniola-traduceri.ro/

Va multumesc ca m-ati citit.

Iubirea adevarata e doar una.

Am nevoie de dragoste!, isi repeta parca printre cuvinte si prin ceea ce facea zi de zi Selma. Am nevoie de dragoste! Studenta la Facultatea de Fizioterapie din Timisoara, dar originara din Mangalia, m-a impresionat prin finetea mainilor sale, spunandu-mi ca si le ingrijeste in fiecare zi cu diferite creme si ca nu ii place sa si le simta obosite. Avea glasul cald si optimism in privire, dar parca ceva ii lipsea. Asezata confortabil pe o canapea, a inceput sa despice firul in patru si sa imi povesteasca ceea ce i se intampla:

M-a intrebat: Oare dragostea se explica? Oare cum explici tu o dragoste ce nu poate fi explicata? Nu i-am raspuns. Se vedea ca atribuie o atentie extrem de concentrata acestui subiect si ca nu a terminat aceasta intrebare retorica. Nu stia sigur daca vrea un raspuns de la mine sau daca inca mai cauta ea in mintea sau sufletul ei. De fapt, inca mai cauta, pentru ca a adaugat astfel:

Oare ce se va intampla daca o vei lasa sa-ti patrunda in inima? Cu siguranta vei suferi...si s-a lasat o liniste. Mi-a spus ca nu vrea sa fie intrerupta si doar sa o ascult. Parea destul de linistita si in acelasi timp agitata. Cred ca ceva ii lipsea. Am ascultat povestea si iata cum continua.

Nu sunt o persoana foarte sofisticata, dar cand sufar poti intrezari in mine ca de fapt salasluieste dragostea, o dragoste careia ii atribui valoare dincolo de orice ratiune. Si poate pentru unii e rau, poate pentru altii e bine, dar cred ca suferinta mea provine din prea multa dragoste si daruire. Stii? E atat de greu cand iubesti pe cineva si te lasa in asteptare...e ceva care te apasa, te masina in interior si chiar daca nu renunti la lupta, e cu atat mai greu pentru ca te convingi ca poate acest efort nu merita si iubirea nu face decat sa iti lase rani, care greu se mai vindeca. Si s-a lasat o tacere. Cred ca terminase ce avea de spus; intelesesem decat ca isi inecase acest of si a vrut sa se elibereze de sentimentul care o apasa si nu ii dadea pace.

I-am raspuns: "Rani adanci care greu se mai vindeca?" Dar Selma draga, sunt oameni care sufera de boli mult mai grave si merg mai departe cu optimism. Ce se intampla de fapt? Dragostea nu iti este impartasita, ai fost tradata, mintita? Mi-a raspuns repede si apasat :"Nu!" Am suferit singura din sentimente lasate in asteptare, mi-a facut prea multe iluzii cu dragostea, am cautat sa ating idealul si de fapt m-am jucat cu focul si cu sentimentele. Lupta cu trecutul, remuscarile si neimplinirile, vulnerabilitatile sentimentale, frustrarile acumulate, teama de a suferi si sentimentul de nesiguranta s-au creat in jurul meu, m-au acaparat. Si totusi....

Nu a mai spus nimic, s-a oprit din aceasta povestire si s-a uitat la mine, cerandu-mi parca ajutorul. O cunosteam de putin timp, insa stiam ca este o fata buna, sufletista si de incredere. Merita un raspuns, dar nici sa o lasa sa sufere mai mult. I-am spus asa:

Inteleg destul de bine prin ceea ce treci si eu am mai simtit acest sentiment de neimpartasire, dar esti o fire puternica, ai toata viata inainte sa inveti din greseli, ai deja o cariera pe care ti-ai format-o incet-incet (ea deja lucra in centre medicale de recuperare) si poti depasi totul cu rabdare, incercand sa te cunosti mai bine pe tine insati. I-am dat un citat care mi-a venit in minte si care se potrivea situatiei: " Daca nu-ti cunosti nici inamicul si nici pe tine insuti, este sigur ca te vei gasi in primejdie in fiecare batalie. Astel de oameni se numesc nebuni criminali. La ce se pot astepta ei decat la infrangere?". Si am inceput bineinteles sa rad, crezand va o voi mai inveseli putin. Am adaugat dupa ce ne-am mai relaxat putin, ca proverbul este foarte adevarat si ca daca te cunosti pe tine, devii liber si te afli in afara oricarui pericol. Ce sa mai adaugam daca ii cunoastem bine si pe ceilalti? Atunci avem toate sansele sa devenim lideri, nu?

Mi-a spus ca am dreptate. Si cu o lacrima in privire, o incerca acelasi sentiment de la inceput: "Am nevoie de dragoste!". Tot ce imi doresc este sa ma aflu in permanenta la adapostul cald si sigur al dragostei. Da, puterea de sacrificiu si adevarata iubire ne salveaza sufletul de la durerile acumulate. Si totusi...Oricat as incerca sa merg mai departe, oricat as incerca sa trec peste tot ce s-a strans in mine, oricat as ierta, sentimentul ranit va ramane, dar care poate fi vindecat cu foarte multa afectiune si rabdare. Cu sentimentele unui om nu te joci. Nici sa nu incerci asta, oricat de mult te-a ranit.

Simteam ca ma intereseaza din ce in ce mai mult povestea ei. Aveam sentimentul ca pot invata din aceste trairi ale sale. Desigur ca nu merita sa distrugi viata, inima, sentimentele nimanui, oricat de mult ar fi gresit acel om, dar mai ales al cuiva care te-a iubit enorm de mult. Dar uneori, viata ne impinge sa facem unele alegeri, de care nu suntem chiar mandri. Imi povestise in prealabil ca acest baiat de care ea se indragostise parea sa aiba ceva "defecte", pe care le trecuse cu vederea pana acum, care care deveneau din ce in ce mai suparatoare, deranjante, iar el nu dadea semne ca vrea sa le schimbe. Atunci, sigur eu am inteles ca ea nu mai putea avea rabdare si de aceea era nervoasa, suparata si ca o despartire nu le-ar face decat rau.

Am ajuns sa cred ca intotdeauna trebuie sa urmaresti in viata, sa-ti fie mai intai tie bine, apoi aproapelui; trebuie sa ne adaptam si noi cumva, nu?

Stiti ce mi-a raspuns in final? Timpul trece si nu vreau decat sa ma las iubita intr-o dragoste care sa ma faca sa traiesc nu doar sa supravietuiesc. Iubirile sunt multe, dar iubirea adevarata e doar una. Nu am facut decat sa o incurajez si sa ii spun ca viata este o mare incercare, in care avem atatea motive pentru a trai si a lupta pentru dragoste.

Acestea fiind spuse, este atat de bine si frumos cand toate merg bine si esti fericit, dar iata ca in acelasi timp fericirea iti poate fi umbrita de sentimente de incercare, tatonari, nesiguranta si poate fi dureroasa pentru ca nu se stie niciodata pentru cine vei suferi si daca va merita. Caci vorba aceea: "Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"!

Sa fim iubiti cu totii!

Sterge-ti lacrima iubite

Amintirile ma dor,

Au ramas doar vise ninse

Din iubirile ce mor

Sterge-ti lacrima iubite

Si tristetea din priviri

Am murit fara cuvinte

Am trait fara iubiri

Ne-am jucat cu vorbe goale,

Ne-am jucat cu amagiri

Am trait un vis de-o clipa,

Ne-am mintit cu dulci placeri

Sterge-ti lacrima din suflet

Si durerea din priviri

Ce-a fost ieri e azi cenusa,

Un mister de nicaieri

Nimeni nu va stii vreodata,

Ce-am iubit din ce n-a fost

Ce-am vorbit in necuvinte,

Ce-am pierdut si cu ce rost

Doar durerea va ramane,

Certitudinea de azi,

Amintirea gri a clipei,

Fara maine fara azi.

Te simt pierdut prin amintire, naluca a sufletului mut

Si totul parca ar fi o gluma, un joc prostesc, un vis urat

Si eu copil trezit in lacrimi, cu ochii plansi si suflet frant,

Ma regasesc la tine in brate, nu te-am pierdut nu m-ai pierdut.

La FELICIDAD es un tesoro.

Cuenta la leyenda que un hombre oyo decir que la felicidad era un tesoro.

A partir de aquel instante comenzo a buscarla.

Primero se aventuro por el placer y por todo lo sensual, luego por el poder y la riqueza, despus por la fama y la gloria, y asi fue recorriendo el mundo del orgullo, del saber, de los viajes, del ocio y de todo cuanto estaba al alcance de su mano. En un recodo del camino vio un letrero que decia: "Le quedan dos meses de vida." Aquel hombre, cansado y desgastado por los sinsabores de la vida se dijo: "Estos dos meses los dedicare a compartir todo lo que tengo de experiencia, de saber y de vida con las personas que me rodean." Y aquel buscador infatigable de la felicidad, solo al final de sus dias, encontro que en su interior, en lo que podia compartir, en el tiempo que le dedicaba a los demas, en la renuncia que hacia de si mismo por servir estaba el tesoro que tanto habia deseado. Cuando una de las puertas de la felicidad se cierra, obra se abre, pero, a menudo, miramos tanto la puerta que se ha cerrado que no vemos aquella que se ha abierto para nosotros. Comprendio que para ser feliz se necesita amar; aceptar la vida como viene; disfrutar de lo pequeno y de lo grande; conocerse a si mismo y aceptarse asi como se es sentirse querido y valorado, pero tambien querer y valorar; tener razones para vivir y esperar tambien razones para morir y descansar. Entendio que la felicidad brota en el corazon, con el rocio del carino, la ternura y la comprension. Que son instantes y momentos de plenitud y bienestar; que esta unida y ligada a la forma de ver a la gente y de relacionarse con ella; que siempre esta de salida y que para tenerla hay que gozar de paz interior.

Finalmente descubrio que cada edad tiene su propia medidad de felicidad y que solo Dios es la fuente suprema de la alegria, por ser El: amor, bondad, reconciliacion, perdon y entrega total.

En mi opinion, este cuento que nos habla sobre la felicidad dice todo. Por que no aprovecharlo y tenerlo siempre en la mente? Seguramente nos recordara que necesitamos amar, dar y recibir amor, vivir en paz con nosotros mismos y con los demas, descubrir que podemos ser felices solo al lado de las personas que nos rodea y nos quiere. Y claro, no olvidar que todo esto nos lo manda Dios para disfrutar de la vida que nos ha dado para vivirla en paz, alegria, amor y bondad.

Vroiam sa va spun ceva frumos.

O povestioara care mi-a placut foarte mult, de aceea o si postez:

"Dupa un sfert de ora de asteptare, sufocanta si ritmata in acelasi timp, zaresc un tramvai indreptandu-se morocanos spre statie. Incerc sa disting numarul, dar cum sunt mult prea ingamfata pentru a purta ochelarii atunci cand ies din casa, prefer sa traiesc in ceata permanenta, care deocamdata ma impiedica sa vad doar detaliile nesemnificative. Este 19, slava Domnului!

Urc cu pasi nerabdatori, avand castile talismanului in urechi. Este un prost obicei capatat de aproape un an de care nu vreau sa ma lepad, in primul rand pentru ca m-a ajutat sa corectez un alt prost obicei, a carui provenienta tind sa cred ca tine de natura mea interioara, caracterizata printr-un cuvant: curiozitate. Care va sa zica, de cand cu talismanul despre care vorbesc, cercetez in jur doar cu privirea. Urechile mi-au fost pedepsite. Nu stiu de ce, dar imi place sa privesc oameni si sa ascult povesti. Si ma gandesc ca uneori sunt inoportuna, ca deranjez, ca sfiesc personajele din jurul meu, ca le fac sa roseasca gratuit, insa nu ma pot abtine.

Ma asez unde mi-e obiceiul, ascultand mai departe muzica din casti, dar imaginandu-mi ce isi spun aratarile mute din jur. Poate ca vorbesc despre concediul petrecut in Maramures, ori despre escapada de trei zile din Viena, ori despre cantecele invatate la gradinita. Pierd atatea amanunte pe care le-as asculta cu mare drag, dar sunt intr-o perioada de abstinenta si trebuie sa dovedesc vointa.

Dar copila din fata mea, ce nu pare sa aiba mai mult de cinci-sase ani, roz din cap pana in picioare, incepe sa planga. Nu o aud, dar ii vad lacrimile siroind pe fata, in timp ce mainile trag cu putere de o femeie ce pare a fi inerta. Priveste pe geam, fara sa se intoarca spre copilul plangand, iar cand in sfarsit o face, ii cuprinde bratul si o smuceste nervoasa. Este vremea sa imi dau castile jos.

Ma astept sa aud motive serioase pentru care femeia sa se comporte astfel: Dar tot ce aud este o propozitie repetata obsesiv printre suspine si sughituri: "Maaami, dar vroiam sa-ti spun ceva frumos! Uita-te la mine!". Femeia este iarasi nemiscata, asemenea unei statui care, si de-ar vrea, nu poate rosti vreun cuvant. Dupa cateva minute in care glasul neobosit al copilei se aude in tot tramvaiul spunand mereu aceleasi cuvinte, femeia o ia in brate, rugand-o sa nu o mai faca de rusine. Aruncand un ultim "...ceva frumos" catre mama neinduplecata, copila se arunca la gatul ei, mangaindu-i obrazul drept.

Alaturi, o alta mama, de data aceasta cu o fiica adolescenta, machiata nepotrivit pentru o dupa-amiaza petrecuta prin tramvaie si usor excentrica in vestimentatie. Ii povesteste mamei vrute si nevrute, cu un debit verbal demn de invidiat. Ii spune bancuri, unele mai proaste decat celelalte, cel putin pentru gustul meu, starnind hohote de ras. Femeia ii soarbe cuvintele. Se lasa cu zambete si rasete atat de sincere, incat nu pot sa nu zambesc si eu.

Poate, peste ani, in acelasi tramvai, fetita ce astazi plange va face si ea calatorii sa zambeasca spunand nimic mai mult decat... "ceva frumos". " Si asa se termina povestea.

Oare cati dintre noi nu am simtit vreodata aceasta poveste pe pielea noastra?

Mi-a placut foarte mult relatarea, deoarece am simtit ca se potriveste foarte bine cu ceea ce am vazut si am simtit si eu de multe ori, in multe situatii cotidiene, in stimabila capitala, nu o data ci de "n" ori. Nu mai este nevoie de cuvinte, aproape ca te convingi din ce in ce mai mult ca aceste situatii, acesti oameni se transforma in veritabile clisee. M-am identificat atat de bine cu situatia, incat felicitari Mariei, naratorul real, care a surprins atat de bine acest moment. Asadar, fi un bun parinte, asculta-ti copilul, ramai calm si respecta-i sentimentele. Intr- un cuvant, iubeste-l!

Si astazi, nu desprind decat atat:

"Daca ar trebui sa scriu o carte de morala, primele 99 de pagini le-as lasa goale si pe a o suta as scrie: Exista o singura datorie: Aceea ce a iubi." Albert Camus.

Los placeres prohibidos.

Si el hombre pudiera decir lo que ama,

Si el hombre pudiera levantar su amor por el cielo

Como una nube en la luz;

Si como muros que se derrumban,

Para saludar la verdad erguida en medio,

Pudiera derrumbar su cuerpo, dejando solo

La verdad de su amor,

La verdad de si mismo,

Que no se llama gloria, fortuna o ambicion,

Sino amor o deseo,

Yo seria aquel que imaginaba;

Aquel que con su lengua, sus ojos y sus manos

Proclama antes los hombres la verdad ignorada,

La verdad de su amor verdadero.

Libertad no conozco sino la libertad de estar preso

en alguien

Cuyo nombre no puedo oir sin escalofrio;

Alguien por quien me olvido de esta existencia

mezquina,

Por quien el dia y la noche son para mi lo que quiera.

Y mi cuerpo y espiritu flotan en su cuerpo y espiritu

Como lenos perdidos que el mar anega o levanta

Libremente, con la libertad del amor,

La unica libertad que me exalta,

Que no se llama gloria, fortuna o ambicion,

La unica libertad por que muero.

Tu justificas mi existencia:

Si no te conozco, no he vivido;

Si muero sin conocerte, no muero, porque no he

vivido.

Azi, duminica, 14 martie 2010, multumesc lui Dumnezeu pentru existenta mea pe acest pamant, pentru ziua frumoasa de afara, pentru lumina care ne facem sa vedem viata inainte cu ochi increzatori si suflet optimist, pentru natura care incepe sa imbrace culoare pentru noi toti, pentru puterea de a visa, de a planifica viata, de a ma bucura de ea si de a invata din greseli, pentru ca Domnul Iisus spune: "Orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea". Exista asadar o conditie pentru indeplinirea acestei fagaduinte- sa ne rugam in conformitate cu voia lui Dumnezeu, aceea de a ne elibera de pacat si de a ne da puterea sa traim o viata sfanta. Da! Trebuie sa te rogi, sa crezi ca Dumnezeu este spijinul tau. In acest fel vei primi puterea de a te bucura de viata, de a trai bucuriile, de a face fata supararilor, de a da si primi iertare, de a iubi si de a face lucruri noi, fapte bune manifestate in cuvintele si faptele noastre de zi cu zi.

Lumina aceasta a zilei nu inseamna decat lumina bucuriei si a reinvierii pentru fiecare dintre noi care o simtim. Natura nu are o frumusete trecatoare, are doar haine pe care le imbraca si cu ajutorul carora se schimba total, nu? Si ce frumos este!

Gandurile noastre sunt indreptate catre prieteni, blandete, bunatate, facere de bine, dragoste. Acestea nu vor deveni de acum decat o sarcina usoara pentru noi, pentru ca indeplinirea datoriei nu trebuie decat sa devina o satisfactie, iar sacrificiul o placere. Si ce sa mai completam despre iubire, dragoste? decat ca acestea sunt principiile ce se afla la baza oricarei actiuni. Vedem cum ne transforma caracterul, ne stapaneste si conduce impulsurile, ne controleaza pasiunile, invinge vrajmasia si ne innobileaza sentimentele.

Asadar, sa traim in armonie cu noi insine, natura, cu ceilalti si cu Dumnezeu.

Paradoxul zilelor noastre.

Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem:

cladiri mai mari, dar suflete mai mici;

autostrazi mai largi, dar minti mai inguste.

cheltuim mai mult, dar avem mai putin;

cumparam mai mult, dar ne bucura, ,ai putin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici,

Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;

avem mai multe functii, dar mai putina minte,

mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;

mai multi experti si totusi mai multe probleme,

mai multa medicina, dar mai putina sanatate.

Bem prea mult, fumam prea mult,

Cheltuim prea nesabuit,

Radem prea putin,

Conducem prea repede,

Ne enervam prea tare,

Ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi,

Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si

ne rugam prea, prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.

Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa

ne facem o viata,

Am adaugat anii vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pana la luna si inapoi, dar avem probleme

cand trebuie sa traversam strada sa facm cunostinta

cu un vecin.

Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.

Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.

Am curatat aerul, dar am poluat solul.

Am cucerit atomul , dar nu si prejudecatile noastre.

Scriem mai mult, dar invatam mai putin.

Planuim mai multe, dar realizam mai putine.

Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.

Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe

informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar

comunicam din ce in ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestei incete;

oamenilor mari si caracterelor meschine;

profiturilor rapide si relatiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide,

scutece de unica folosinta,

moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,

corpuri supradonderale si pastile care iti induc orice

stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.

Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine,

dar nimic in interior.

Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta

scrisoare si in care

poti decide

fie sa impartasesti acest punct de vedere,

fie sa stergi aceste randuri.

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,

Pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te

venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va

pleca de langa tine.

Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de

langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe

are o poti oferi cu inima si nu te costa

nimic

Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si

persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima.

O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment

pentru ca intr-zi acea persoana nu va mai fi langa tine.

Aasa ca:

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti

Fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.

Suflet de femeie.

O viata avem, hai s-o traim, dar noi ne amagim si ne mintim si tot nu ne oprim...

Ce poate fi mai periculos decat sa te amagesti pe tine insuti si sa nu iti dai seama cand trebuie? Putem sa ne multumim cu triste amagiri, cu acest stil parca de "neajutorare", cu stari de disperare, cu trairi dureroase si pline de lacrimi? Nu, sigur ca nu putem, avem nevoie sa iubim, sa impartasim sentimente frumoase oamenilor, sa ascultam poruncile Domnului, sa ne salvam din acest chin care ne framanta pana in cele mai mici colturi sufletesti. Sa alegem directia unui proces de transformare si sa intelegem ca putem gasi sentimente adevarate, puternice si reale in oameni adevarati, puternici si cu picioarele pe pamant. Sa gasim in noi puterea sa gestionam ceea ce simtim in cea mai buna directie, indreptata mereu spre viitor.

Caci am zambit cand mi-a fost greu si-am zis mereu ca nu-i nimic. Si dupa toate care-au fost, stii ca vine si timp frumos ca-asa e scris: pentru ca asa a fost.

Ma urasti?!

Problema ta.

Ma iubesti?!

Ce bine! Demonstreaza-mi.

Rea?!

Cu cine merita.

Bunul meu simt?!

Depinde de al tau.

Prietenoasa?!

Da. Pentru ca vreau si pot.

Unde este iubire, acolo este Dumnezeu.

Se spune ca omenirea este un organism unitar: batranul si tanarul, saracul si bogatul, femeia si barbatul, toate sufletele alcatuiesc un intreg. Suntem toti un singur trup, deosebindu-ne doar atat cat se deosebeste un madular de altul. Chiar statea si ma gandeam la acest detaliu, intr-o zi, in timp ce eram in metrou, privind chipurile oamenilor, care sunt parca la fel, dar atat de diferite. Trebuie indeplinita o desavarsire a unitatii. Astfel integrati, membrii umanitatii sunt ca un grup de calatori pe calea vietii, avand de atins aceeasi tinta, fiecare ingrijind de tovarasul de alaturi sa nu razleteasca, incat toti "sa fie una". Coeziunea marelui organism colectiv este asigurata, intre altele, de PRIETENIE si DRAGOSTE."

DESPRE PRIETENIE "-Prietenia, zice Sf Ioan, este unirea atat de stransa intre cel ce iubeste si cel iubit, incat sa nu mai fie doua persoane, ci un singur trup. Ea e tinta suprema pe care o au de atins fiii acestui pamant. Nimic nu doreste mai cu infocare Dumnezeu, decat sa vada pe oameni uniti prin legaturile cele mai stranse. De aceea, pe toate, incepand cu facerea omului si culminand cu intruparea Domnului, Le-a facut cu scopul acestei uniri." CUM SE CULTIVA PRIETENIA?" A nu avea prieteni, e un semn de meritata pedeapsa, pentru lipsa de ravna, atitudine si virtute. Nu este o imposibilitate sa ne facem prieteni, ca altfel nu ne-ar fi poruncit Domnul Hristos. Nu inseamna ca prietenia trebuie facuta cu orice risc si in orice conditii. O prietenie exista si intre cei rai. Intr-un fel oarecare si hotii iubesc pe hoti si ucigasii pe ucigasi. Prietenia aceasta nu e din constiinta, nu e din inina curata, din credinta, ci din rautate, fatarnicie si dintr-o inima mincinoasa. Nu-i nimic mai vatamator decat o prietenie rea. Adevarata prietenie nu se inspira din interese trecatoare, petreceri, servicii reciproce, diferente interesate, etc., ea nu poate fi nici calda, nici tainica, dureaza cat ele: o zi. O greseala mica, o pierdere baneasca, un sentiment de pizma sau slava desarta ajunge pentru a nimici o prietenie care n-are radacina spirituala. Prietenia, pentru a fi puternica si neschimbatoare, trebuie sa aiba temei, motiv si model pe Hristos, care si-a dat viata pentru prietenii Sai.

"Menirea prieteniei este de a se extinde in cercuri cat mai largi posibile. Daca doi sau trei, uniti intre ei, se departeaza de restul oamenilor, fugind si increzandu-se in altii, ei nu fac prietenie, ci o ruptura a iubirii, separatie, disensiune, ei vatama societatea si pe ei insisi. De aceea prietenia ar trebui sa cuprinda pe toti. Legatura prieteniei nu o poate stanjeni nici lungimea drumurilor, nici necuprinsul cerului, nici pamantul, nici moartea; e mai tare decat toate. Chiar daca o naste un singur suflet, le poate imbratisa pe toate.

Omul este opera lui Dumnezeu, numai ratacirea este lucrarea diavolului, omul trebuie deci sa iubeasca, numai ratacirea sau rautatea lui trebuie osandita. Ca sa ne pastram prietenii, trebuie mai intai sa-i respectam. Nu e nimic mai in stare a intretine prietenia ca staruinta de a incarca pe cel iubit cu afectiune. In acest scop ii vom considera superiori noua, fara sa ne consideram prin aceasta injositi. Prin aceasta te cinstesti pe tine insuti si-i faci si pe ei sa te respecte mai mult.

Alege gandul ce-l gandesti...ajunge numai sa iubesti!

De multe ori ne este mai usor sa uram, sa ne refugiem in agresiune, sa spunem vorbe dure, jignitoare, sa ne suparam aproapele si sa ne luptam impotriva lui. Certurile, mania, supararile sunt din ce in ce mai raspandite la ora actuala si de multe ori distrug vieti, atat pe cea a carui te superi, cat si propria noastra viata.

Cel mai rau mi se pare sa tii o suparare in tine mai mult timp si sa nu iti dai seama cat rau se acumuleaza in tine si cat de greu si rau este pentru viata ta. Incet-incet se va transforma intr-o boala care-ti va seca adevaratele taine care salasluiesc in camaruta sufletului tau si cel mai important, izvorul iubirii. Deci, ceea ce se intampla, se afla in interiorul tau, iar tu nu esti capabil sa vezi. Acuzand pe altii, blamandu-i pe cei din jurul tau, nu vei termina acest capitol decat prin autodistrugere.

Se spune ca pentru a invinge adversarul trebuie sa fim alaturi de el, sa-l iubim, dar din ce in ce mai multi oameni cred ca reusesc sa invinga prin ura, vanitate, rautate, cand de fapt nu sunt decat niste invinsi, pierzatori care nu isi dau seama de aceste realitati. Nu mentionez un caz anume si nu dau exemple, petru ca aceasta lege a universului pare valabila de cand exista viata pe pamant.

Se pare ca uitam din ce in cel mai mult de rugaciune, pace, iertare pentru a-i putea elibera pe cei care ne-au gresit, iubirea reala transmisa pe carea iertarii si a lui Dumnezeu.

Un bun remediu pentru societatea din zilele noastre ar fi ca noi toti sa incetam sa mai uram, sa purtam suparare celorlalti care ne-au gresit, ci doar sa cautam sa intram in armonie cu noi insine, cu lumea in care traim, cu Dumnezeu si cu iubirea fata de cei dragi noua.

"Fara compasiune si ajutorarea aproapelui omul n-ar fi om".

Sa alegem asadar, sa facem macar oamenii de langa noi mai buni, sa le transmitem iubire si sa le daruim tot ceea ce avem mai bun.

Mai jos, va las sa va delectati cu o poezioara a lui Mihai Mehedintiu: Mi s-a parut potrivita si interesanta de citit:

Din glasul de inger se face senin

Soapte in crucea aprinsa etern
Daruri din stele, ecou de suspin,

Marea cuprinde un dor de infern.

Roua din suflet porneste-n torent,

Pietre s-alinta-n surasul de dor

Treci peste valuri si cresti mai ardent,

Cascada m-asteapta sa fiu iar decor.

Soare in pleoape apasa mai greu
Auzul vederii deschide o cale
Ascunzi o minune in sufletul meu

Copacul iubirii se urca la stele.

Ziua de maine mai staruie azi ,

Se uita la ieri sa-i fie credinta,

Totul, din foc si cenusa, in brazi,

Cercul durerii strapunge fiinta.

Descopera "Lumile ascunse"

SEDONA

Desert ARIZONA

Marea gaura albastra (Belize)

Apus in SAHARA

ARIZONA

Descopera uimitoarele formatiuni de nisip din Desertul Pictat din Arizona, intregit cu urme de dinozauri, animale incredibile si apusuri impresionante.

Este LUMEA PLINA DE MINUNATII. E o lume intreaga si e a voastra, plina de minunatii, o lume in care totul pare PLACUT si plin de BUCURII!

Copilaria este inima tuturor varstelor.

De vietuit, poate sa vietuiasca oricine, dar de trait nu poate sa traiasca decat oamenii cu sufletul viu, iar astfel de oameni sunt, adeseori fara sa stie, creatorii si beneficiarii artei de a trai.

"Din fericire exista pe lume COPILARIA".

Este varsta marilor superlative, pe care le merita viata, varsta celei mai pure sinceritati, a celei mai depline libertati, varsta viselor fara granita, varsta care traieste prin flori si se exprima prin exclamatii, varsta in care toti suntem frumosi.

De obicei, copiii spun ca au nevoie de dragoste, siguranta, lauda. Nimeni si nimic nu te face mai fericit decat familia ta. Pot spune ca in cadrul familiei, am gasit intotdeauna un climat de liniste, protectie, dragoste si intelegere.

Grija parintilor pentru pregatirea copiilor lor rezulta din faptul ca-si dau seama de exigentele vietii moderne. "Cei sapte ani de acasa" nu reprezinta o expresie depasita, ci o necesitate. Familia este scoala primelor emotii; ii invata pe copii sa fie fiinte sensibile, capabili sa-si insuseasca trasaturile morale ale persoanei.

Cunoscandu-ne bine familia, arborele genealogic, trecutul ei, putem gandi si simti ca marele povestitor Ion Creanga:

"Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti...parca-mi salta si acum inima de bucurie si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parintii, si fratii, si surorile imi erau sanatosi si casa ne era indestulata."

COPII sunt ratiunea de a fi a familiei. Fiecaruia ii este data de natura masura de minte pe care a fost dat s-o aiba. Educatia poate sa dezvolte puterile mintii existente, nu poate pune insa ceea ce nu-i.
Si..."Pentru a trai prin oameni, trebuie sa stii sa te porti cu oamenii".

Acum sunt mare, iar azi, de 8 martie, ziua Mamei, o zi frumoasa inscrisa sub soare si fericita, imi amintesc cu drag de copilarie si strig si eu asemenea lui Eminescu:

"Astazi chiar de m-as intoarce,
A-ntelege n-o mai pot...

Unde esti copilarie

Cu padurea ta cu tot?"

Asadar, bucurati-va de copilarie, de copilaria copiilor vostri, de mame, de cei dragi, oriunde si in orice conditii. Daca exista chiar si cel mai mic motiv de fericire sau bucurie, atunci bucurati-va, lasand deoparte toate celelalte motive in aparenta mari si amenintatoare, care v-ar indemna sa fiti nefericiti. Fiti plini de iubire si plini de speranta. Iubirea exprimata sincer, prin gesturi simple de tandrete este singura sursa de bucurie, care nu numai ca este inepuizabila dar ne va atrage mereu si mereu in mrejele ei!

Traiesti IARNA la MAXIM?

BUCURATI-VA DE IARNA!!!

Iarna inseamna atmosfera de basm, momente stralucitoare, aventuri pe gheata, spirit de sarbatoare, reintoarcere in trecut, vacanta, munte, design natural, liniste, beatitudine, performante artistice, ascensiune, distractie, flori de gheata, vacante de neuitat, experiente deosebite...asa ca Traieste IARNA la MAXIM.

Povestea Anotimpurilor. Ghiocelul mesager.

Timpul este unul dintre ordonatorii majori ai activitatiii omenesti. Calendarul trebuie sa fie parte integranta a activitatii zilnice din viata fiecaruia. Fiecare zi poarta un nume si formeaza saptamana. Patru saptamani formeaza o luna si fiecare anotimp are trei luni.

Fiecare dintre noi ne nastem; intr-o zi dintr-o luna a unui an si in aceeiasi zi din luna respectiva este ziua noastra si de fiecare data cu un an mai mult. Asadar, pornind de la concret, de la cotidian, reusim sa intelegem timpul si trecerea lui, care de altfel ne marcheaza pe toti.

GHIOCELUL MESAGER

Din zapada argintie

Ghiocelul s-a ivit

Tusind, el e tare grabit

Are de dat de veste

Ca-ncepe un anotimp de poveste.

Trece din casa in casa

Pune viorele in vaza

Zambeste din zori pana seara,

Da frau liber la soare

Ca sa ne bucure iara.

Epoca de Gheata

Parau din Bucovina

Flori de gheata

Big Blue Iceberg

Hotel de gheata

Epoca de gheata

Studiul cel mai recent elaborat privind schimbarea climatica de la Polul Nord scoate la iveala faptul ca urmatoarea epoca de gheata, prin care ar trebui sa mai treaca Pamantul, mai are de asteptat din cauza incalzirii globale tot mai accentuate.

Efectele schimbarii sunt foarte puternic amplificate la Polul Nord, aici incalzirea fiind mai puternic resimtita decat oriunde altundeva pe pamant, principalul efect constand in topirea ghetii.Luand in calcul topirea apei inghetate in timpul verii, a permafrostului si sa solului inghetat, se estimeaza ca gheata din timpul verii la Polul Nord va fi topita total in jurul anului 2030.

España hace parte de mi vida!

Sevilla
Playa de Tarifa

Valencia