Vai mie daca nu iubesc.

Aduna-ti toate puterile, linisteste-te, sterge-ti lacrimile si uita-te la ceas. E acolo, atarnat sus in perete de ani buni, ceasul care iti masura zilele cand plecai la scoala, cand te intorceai si iti mai ramanea atat de putin timp pentru studiu. Acum esti mare, ai trecut asa de frumos prin mrejele copilariei, te-ai destins in decorul prieteniilor, zilelor care parca nu se mai sfarseau alaturi de colegii de scoala, iar azi te mandresti ca ai terminat o facultate.
Da, am terminat o facultate, spui, dar la ce folos daca nu am un servici, daca aflu peste ceva timp ca acea facultate nu era acreditata si nu am capatat mai multa experienta dedicandu-ma cel putin voluntariatelor sau practicii neplatite? Traiesti ca un copac bine infipt in pamant, dar ale carui crengi se clatina in nestire. Nu vrei sa crezi ca viata ta e doar o viata banala, anosta, ma trezesc, mananc si apoi mai ies din casa sa ma mai intalnesc cu prietenii sau sa merg la shopping. Incepi sa te opresti din plans, uitandu-te la ceas, de asta data la ceasul de la mana, pe care ti l-a oferit in dar iubitul tau, cu ocazia zilei tale de nastere. E primul cadou de la el, e primul gest frumos pe care l-a facut de cand sunteti impreuna, un ceas. Un ceas...si incepi sa iti aduci aminte cand ti l-a pus cu drag la mana si reflectezi putin: mi-a daruit timpul care sta intre noi, orele care se scurg neincetat fara el, teama de a ramane cu mana stanga despartita de ceas si de timp, in caz ca mi-l va fura careva.
Te intinzi in pat, trupul cazandu-ti obosit peste cearceaful de bumbac in acel pat frumos aranjat, sperand ca poate iubitul tau se va gandi sa iti faca o vizita neasteptata, mai ales ca nu mai trecuse pe la tine de aproximativ doua saptamani.
Inchizi ochii, iti deschizi sufletul si te gandesti din nou la el. Cand iti intra cineva in suflet, cand te implici trup si suflet intr-o relatie, nu are cum sa iti mai iasa de acolo chiar si atunci cand stii ca ai alaturi o familie care te iubeste, frati cu care sa imparti problemele si bucuriile tale, prieteni pe umarul carora sa iti plangi suferinta si sa te descarci. Da, o iubire adevarata iti ramane in suflet, pe veci.
Esti singura in camera ta, cu ceasul la mana, imbracata intr-o rochita de vara si cu toate amintirile frumoase pe umeri. Ai vrea sa fie langa tine, dar el este departe, ai dori sa te stranga in brate, dar stii ca te amagesti pentru ca este imposibil si te intrebi daca va veni weekend-ul viitor la tine sa fiti din nou impreuna. Iti spui pe de-o parte ca ai vrea sa vina, dar pe de alta parte ca ai vrea sa-l mai tii putin la distanta si sa inventezi o scuza. Nici tu nu stii ce vrei, esti mai tot timpul confuza, dai prea repede frau sentimentelor si gandurilor, iar apoi constati ca nu ai procedat cum trebuie. Te grabesti in a lua decizii fara sa te gandesti si sa analizezi mult timp toate variantele pe care le ai la dispozitie de la ceilalti si uite asa te gandesti mereu la tine, cum sa iti fie bine, transformand totul intr-o mare de egoim fara sa iti dai seama ca gresesti si fara sa consulti ceea iti dicteaza inima. Asa sunt eu, asa gandesc si nimeni nu ma schimba, e scuza care primeaza pentru tine in diferite imprejurari, dar ce-i drept, mai si gresesc. Te uiti la icoana din perete si afirmi inca o data cu tarie: "Mai si gresesc."
Si te intrebi: dar ce face el sa imi arate adevaratele sentimente? cata straduinta a depus pentru dragostea noastra? cu cate dulceata sufleteasca a venit la mine cand imi era greu si aveam nevoie sa plangem impreuna? de cate ori a alergat inspre mine cand sufeream si patul era plin de lacrimi?
Oh, spun, iubitul meu, am simtit chinurile care nu se mai terminau zile in sir, am cautat sa aflu noutati despre tine, dar nu te gaseam si tu erai strain pentru mine, am purtat pe umeri greutatea vorbelor tale dureroase care-mi taiau rasuflarea si am tacut dorind sa te fac sa intelegi ca vorbele nu isi mai aveau rostul...
Si oare, de ce dintr-atatea clipe ale vietii iti dedici atat de putine in care sa simti doar dragostea lui? De ce alergi pe drumuri care la un moment dat se vor inchide si apoi vei ramane singur si fara dragostea care sa iti mai poarte de grija?
Din nou te uiti la ceas. Inca nu este tarziu, niciodata nu va fi tarziu sa ierti, sa te accepti si sa te iubesti pentru ca la randul tau sa oferi aceasta iubire imensa cu care suntem inzestrati. Te gandesti in sinea ta ca omul nu este niciodata cu desavarsire rau, el are si lucrurile sale bune si pe cele rele. E greu sa le ierti pe toate, e adevarat, dar daca nu ierti nici din iubire si ramai impietrit ca o statuie in fata sentimentelor calde ale aproapelui, iti vei aduce o mare durere in suflet si ti-l vei simti sfasiat, cuprins de ispita cea rea si astfel te vei indrepta spre propria prabusire, nefericire si neputinta.
Se spune ca in viata trei lucruri sunt de trebuinta: intai: dragostea; cel de-al doilea: dragostea; si cel de-al treilea: dragostea. Numai dragostea? Da, numai dragostea, dar oare sunt capabila sa vad dulcea mea suflare in dragostea pe care i-o nutresc? Straluceste in mine bucuria trupului cand ma atinge sau doar e placerea momentului?
Ce este dragostea lui pentru mine? - E vai tie daca nu iubesti.
Ce este dragostea mea pentru el? - E vai mie, daca nu iubesc.

Sa lasam despartirea sa puna capat relatiei pentru ca suntem confuzi, nu mai avem rabdare, ne plictisim prea usor intr-o relatie sau sa ne refacem din ceea ce invatam pe parcurs pentru a ne salva?

Tu ce alegi?

Ai grija de DRAGOSTEA TA si n-o lasa sa-ti scape, o vei pierde, te vei schimba, te vei transforma si nici puterea de a ierta nu o vei mai avea pentru cel de langa tine. Traieste-ti acesti ani frumosi si aceste clipe extraordinare ale vietii in liniste deplina, intelepciune, iertare si odihneste-te mereu in dragostea ei/lui.